Portret de aventurier sau cum sa faci lucruri neobisnuite in mod obisnuit…

De cand ma stiu am avut norocul sa cunosc oameni misto, dar niciodata pana acum nu cunoscusem un aventurier in adevaratul sens al cuvantului. Ei bine, acum cateva zile am cunoscut un om absolut genial, care a facut din aventura job cu norma intreaga!

Ma rog, cunoscut e impropriu spus! Relatia noastra e mijlocita de internet si retelele de socializare. Si nu, nu m-am indragostit de el! Nici macar nu il stiu de prea multa vreme si nici nu am socializat prea tare. Ba aproape deloc. Nici nu am habar cum a ajuns la mine in lista. A fost ceva de genul: like la like-ul unei prietene .

Ideea e ca imi place ce face pentru ca face tot ce ii place! Am observant asta de la prima interactiune, fara sa stiu nimic despre el inainte. Asa l-am remarcat.

Trbuie sa va povestesc si voua de omul asta pentru ca mi se pare exemplul perfect de “ se poate orice in 2013”. Si chiar avem nevoie de exemple d-astea!

Nu credeam ca in realitate chiar exista povesti din astea, dar de cand a aparut el in lista mea de prieteni virtuali sunt in fiecare zi uimita.  Ma motiveaza, iar cand deschid calculatorul mai vad si postari misto, nu numai idiotenii! Cand mi-am dat seama de asta m-am gandit sa ii scriu, iar el a fost foarte receptiv, normal.  Asa ca a iesit povestea asta…

Pentru inceput, ca sa intelegeti si voi , va zic ca in era oamenilor panicati de job ( ca mine), stresati de probleme ( ca mine) si plini de griji, exista oameni ( ca el)  care renunta la tot si pleaca pe mare. Da, omul, Razvan Negoita pe numele lui, a renuntat la tot, fara sa se uite in urma, si si-a lumea in cap, la propriu. Si nu pentru o zi, o saptamana, un an…ci pentru cat il poarta valul.

Pe scurt, acum trei ani, Razvan, antreprenor pe atunci, s-a gandit ca e momentul sa porneasca intr-o aventura. Si-a vandut afacerea, si-a amenajat o barca super cool ( la care a lucrat vreo doia ani) si a plecat cu ea in lume. Bine, cu ea si un prieten…Alex, pilot de meserie.

De atunci nu s-a mai intors.  Si nici nu stie cand o sa se intoarca. Acum e undeva in Thailanda, pe-o plaja absolut superba…

Nu isi face planuri de viiitor si lasa lucrurile sa vina de la sine.  E extraordinar sa ajungi sa faci asta, oameni buni! Cel putin dupa parerea mea…Sa zici: ” hmm, e joi..ok! Azi am chef sa fac aia…si aia..azi nu am job, nu am facturi, nu trebuie sa alerg si nu am program fix. Azi fac exact ce vreau eu sa fac!” Si il intreb si eu, ca muritoru’ de rand:

EU: Si cam cum iti incepi o zi normala?

Razvan: – Ies pe geamul de la camera mea afara si ma arunc direct in apa ca sa ma trezesc..

Va spun sincer ca in momentul ala, cat i-am citit replica, mi-au trecut rin cap, intr-un flash, toti cei 22 de ani pe care ii am. 22 de ani pe care ii consideram chiar misto. Cu momente variate… crezand pana atunci ca eu nu sunt o persoana cu o viata obisnuita. Ei bine, dupa ce am citit asta mi-am dat seama ca, prin comparatie, am o viata banala, iar faptul ca nu muncesc dupa un program “from 9 to 5” nu inseamna ca fac ceva deosebit. Okkkkkk!!!:))) Si iar intreb:

Eu: – cum ti-ai petrecut ultimul Craciun?

Razvan: – Pe o plaja in Koh Chang, in golful Thailandei. N am taiat cozonaci numai, ci nuci de cocos :))

Moment in care, iluziile mele de suflet rebel si visator s-au spulberat complet. :)) Nu mai aveam ce sa zic. M-am invartit prin casa vreo 10 minute spunand in continuu: “ Frate, cat de tare!!! Ce om misto si ce gandire sanatoasa!”  Dau sa-l caut si pe google. Vad ca au mai scris si altii despre el si povestea lui. Nu-mi pasa! Trebuie sa scriu si eu. Sa va arat si voua ce am vazut eu…Sa vada toti oamenii din viata asta crispata cum e sa-ti faci din viata o peveste. Fratilor, chiar se poate! Asta-i exemplu clar!

Cat am vorbit cu el mi-am dat seama ca nu e doar un aventurier nebun. Si chiar daca  acum pluteste undeva, in mijlocul unei ape, se gandeste si la cei care nu pot sa faca ce face el. Nu mi-a cerut nimic, desi mi-a raspuns la toate intrebarile. M-a rugat doar atat: sa dau  mai departe  povestea unei prietene aflata in scaun rulant. ( Pe pagina de FB gasiti un material despre ea si povestea ei. Poate impreuna putem sa o ajutam!)

Antreprenoriatul i-a ramas in sange lui Razvan si azi le ofera posibilitatea si altora sa experimenteze aventura pe ocean, chiar de pe vasul lui. Gaisti toate detaliile pe pagina celor doi (Razvan& Alex): aventurapeocean.ro

Dupa discutia cu el m-am incarcat cu multa energie pozitiva si mi-am pus un target nou : pe 21 noiembrie 2014 vreau sa va scriu de undeva din larg, de pe puntea lui MOJO! J

Pana atunci, joia asta ma gasiti in The Silver Church Club.  Baietii de la “ Will and the people” intretin atmosfera.

Pana la ei insa, dupa mai multe luni de absenta, cei de la Dekadens revin pe scena . Oamenii au avut ceva problem cu ei insisi, dar si cu muza creatoare, iar acum s-au pus serios pe treaba. Solista formatiei,  Andreea verde, spunea asa:

“La inceputul anului am pregatit 2 acte, complet diferite: electricul – cu galagie, energie, tumuri, distors si influente post-punk acusticul – delicat, bossa-novian, cu vocea in prim-plan si instrumentele pe fundal. Functioneaza ca 2 povesti diferite. Melodiile sunt recreate de la zero, asa ca nu seamana unele cu altele, de la un act la celalalt. A urmat o rupere de tot: job nou, casa noua, stres, dezamagiri, depresii si tot tacamul artistilor boemi care cad intr-o pasa proasta. Am cazut si eu, au cazut si ei dupa mine. Am luat o pauza. Nu am mai creat nimic cateva luni, nu ne-am mai vorbit. Pana intr-o zi din toamna asta, cand ne-am revazut, am vorbit si am hotarat sa pornim de la zero. Ne-am intors in studio, cu o energie pe care nu am mai trait-o pana acum. Am compus piese noi pe care le ascult pe repeat in unele dimineti, chiar daca momentan sunt in stadiul de draft. Acum lucram simultan la albumele electric si acustic pe care le vom lansa candva in 2014. Partea buna e ca nu avem un deadline. Se naste o energie foarte frumoasa de fiecare data cand ne adunam, chiar si atunci cand suntem nedormiti sau am avut o zi proasta.”

Ei bine, in seara asta vin cu trei piese noi. Dupa concert va spun si cum a fost!

Pana data viitoare, toate cele! Va zic de pe acum ca joi o sa fiu la Iasi! Va scriu de acolo! L

P.S. Kiss Party-ul de joia trecuta a fost cea mai dezorganizat eveniment la care am participat in ultima vreme. Multa lume…multi care intrasera chiar fara invitatie, foarte putina interactiune intre organizatori si invitati, muzica proasta si sonorizare si mai proasta…

Despre prieteni si alte lucruri inexplicabile…

Am doua versiuni la articolul asta. M-am gandit sa scriu in doua feluri si sa aleg la sfarsit versiunea pe care o sa o publig. Prima varianta e putin lacrimogena si melodramatica. Mi-am dat seama insa ca nu sunt genul care se emotioneaza in vazul lumii. Eu “plang cu capul in perna”, asa ca m-am pus pe scris o noua interpretare a aceleiasi versiuni. Putini sunt cei care m-au vazut  intr-un moment de slabiciune. Nu-mi place sa arat tutor problemele si bucuriile mele. Imi place sa le impart cu prietenii foarte apropiati. Atat!

Chiar daca am doar 22 de ani, am ceva experienta de viata. Am trecut prin multe . Nu are rost sa stau sa vi le insirui ca e poveste lunga. Implicit am cunoscut ceva lume pana acum. Contrat aparentelor, multi dintre cunoscuti mi-au devenit prieteni, iar azi pot sa spun ca am foarte multi prieteni, in adevaratul sens al cuvantului.

Asadar azi o sa scriu despre prietenie. Voi ati vrut sa scriu despre ceva frumos, iar asta e frumos pentru mine. Si inexplicabil. Nu poti sa iti explici punctual de ce iti place de un om. E doar o iluzie, iar asta imi place.

In primul rand, vreau sa va spun ca prietenii sunt aia cu care faci toate lucrurile la un loc, fara sa te gandesti la modul in care le faci. Asa e in viziunea mea.  Sunt  oamenii aia care te fac sa razi, care te enerveaza  (pentru ca iti pasa orice cacat din partea lor), care au grija de tine cand ai febra, care te asculta cand debitezi idiotenii doar ca sa te descarci, care te scot la bere cand esti vesel sau cand esti trist, care iti doneaza invitatia la un concert, doar pentru ca tu adori formatia aia si nu ai bani de bilet, care la doua noaptea te duc cu masina 400 de kilometri ca sa te vezi cu un nebun/a de care iti place si care te tin in brate cand plangi. Pe scurt, sunt aia care te injura in fata si te suporta asa cum esti.

Recent am realizat ca am foarte multi prieteni. Acum cateva luni cand am “picat” rau de tot. Am clacat la un moment dat si am pierdut cam tot ce aveam mai important in viata mea, la momentul ala. Practic, am pierdut tot, mai putin prietenii.

Pana atunci nu a fost niciun moment in care sa imi dau seama exact care din oamenii de langa mine vor ramane langa mine si la greu. Lunile alea in care am avut tot, am pierdut tot si mai apoi am recuperat si mai mult decat aveam inainte au fost decisive pentru mine, dar si pentru oamenii din jurul meu.

Chiar credeam ca faza aia cu oamenii din jurul tau care fac cu randul ca sa stea cu tine, doar pentru ca esti in depresie, e doar in filme. Da’ nu e asa! Fix cand imi era mai greu si ma simteam mai singura a venit cineva care a avut grija sa ma vindec pas cu pas. Si nu o singura persoana, desi a existat un “coordonator”de grup. Nu! O groaza de oameni mi-au  purtat de grija cat eu am fost pur si simplu blocata, din toate punctele de vedere.

Nu am cum sa va explic ce am simtit cand m-am trezit din “transa”aia si am vazut cum toata lumea “rotea” Universul doar ca sa “ma fac eu bine”. Mai rar asa ceva! Dar eu sunt norocoasa aparent. Oamenii ma iubesc, asa capricioasa cum sunt. Atunci nu am putut sa le multumesc. Nu am stiut cum sa o fac. Si nici nu am vorbit niciodata despre asta.  Dar pentru ca vreo doi cititori m-au pus sa ma gandesc la un subiect despre un lucru care m-a marcat intr-un mod pozitiv, mi-am adus aminte de perioada asta si m-am gandit sa le zic cat de misto sunt.

Pana la urma, tot raul a fost spre bine, iar azi sunt din nou un om “intreg”datorita lor. Da, datorita tie G.M. ( best brother in town:P, omul care ma imbarbateaza prin exemplul personal:)), datorita tie Elena B. ( aici descrierea e de prisos. Tu stii mai bine ce insemni pentru mine), Raluca, Vlad ( si intregii tale gasti de moldoveni simpatici), datorita tie Petre (omul care a avut cea mai mare incredere in mine pe plan profesional), datorita tie- Dana Radeanu (care m-ai ajutat sa trec de anul al treilea si ai fost cea mai intelegatoare colega pe care o poate avea cineva), datorita tie Vica Gurin (care ai avut cele mai frumoase recomandari si sfaturi), datorita tie Ioana T. si tie- Ioana M, Bogdan V., dar nu in ultimul rand datorita voua: Ana si Alina. (verisoarele care mi-au devenit prietene, rude, confidente si care m-au tinut de mana si la spital si la petreceri). Va multumesc!

Legat de evenimente, joia asta merg sa iau pulsul oamenilor de prin radio. Ne vedem la Kiss Party. Desi nu ascult niciodata radioul asta pentru ca nu ma identific cu muzica, tin sa salut longevitatea brand-ului.

Tot azi incepe incepe Festivalul International al Teatrului de Animatie, iar petreceri vor fi destule si weekend-ul asta. Pana joia viitoare sunati niste prieteni si tineti de ei! Toate cele! L.

P.S. Evident, am publicat varianta putin mai acida a articolului, in care eu par mai indiferenta. Sper sa treceti de detalii. Conteaza esenta.

P.P.S  Mai sunt cateva nume de trecut in lista aia de multumiri. Nu e completa. Ma revansez;)

Laitmotiv-ul orasului de provincie: arteziana din centru’!

Tocmai cand ma plangeam de inspiratie si mi se parea ca joia asta vine prea repede, am dat peste o fotografie care mi-a aratat inca o data ca m-am nascut si am trait in Wonderland, varianta romaneasca. Iar aici subiectele iti vin pe tava, trebuie doar sa te uiti in jur. Priviti!

Pe principiu ”romanul isi face vara sanie si iarna car”, la Mioveni s-a lucrat toata vara la o fantana arteziana, care este in perfecta stare de functionare acum, in luna noiembrie. Pai, nu?!?!?!?!?! Desigur! Ce altceva poti sa faci intr-un oras mic, de provincie, dar plin de bani din taxe si impozite locale? Serios acum! La sfarsit de an doar nu trimiti banii ramasi pe plan local in visteria statului! Nu! mai bagi o arteziana, mai o bordura, mai o ghirlanda luminoasa, poate un concert,  un colind, un covrig si bineinteles, un brad pus in locul in care acum e fantana arteziana! Foarte frumos!

Revenind la fanta asta care ma seaca rau! Voua va place??? Adica, asa , din poza, cu ce se vede in jur, credeti ca se potriveste? Mie mi se pare de prost gust! Arata ca o balta trantita in fata Casei de Cultura. Un” fusion architectural”, nereusit bininteles, intre o cladire comunista si o tasnitoare din asfalt. Ba nu, nu e asfalt. Doar nu era un banal ciment sau ceva de genul asta! E chiar granit! Nobil!

Ca sa intelegeti de ce sunt eu asa revoltata. Mie chiar imi place enorm de mult oraselul asta si nu as vrea sa il strice nimeni. Nu vreau sa vad o amestecatura de stiluri si concepte care nu se pupa intre ele. Cu toate astea recunosc ca din orasul gri, cu aer muncitoresc, de acum 20 de ani, Mioveniul a capatat acum un aer mai verde, care TREBUIE PASTRAT, NU DISTRUS DIN NOU!!!!!

Am observant ca asta cu construitul aiurea  e o problema generala in Romania, nu doar la Mioveni. De fiecare data cand mai vad un kitsch ma gandesc cat de frustrati trebuie sa fie copiii aia care, isi tocesc coatele si creierii sase ani la arhitectura si care ajung sa deseneze si proiecteze ce le cere primaru’. Sunt absolut convinsa ca nu iese din mana lor un cacat ca asta, decat la comanda. Sau nu din mana tuturor…ca iar e relativ.( vezi video-ul)

Chiar nu cred ca prostul gust ne caracterizeaza pe noi, ca natie. REFUZ SA CRED ASTA! Am avut si perioade bune care sustin teoria mea. Sunt doar cateva specimene, cu putere de decizie, care strica tot. Asta e o alta problema a romanilor. Ii lasa pe prosti sa ajunga sus pentru ca, mananti de bunul simt, se agata stupid de principiul” cu prostul nu te pui!”. Stiu exemple concrete de arhitecti, cu un dezvoltat simt al esteticului, care spun ca, nu au de lucru pentru ca, in Romania, prinde un proiect doar ala care executa ce vrea clientu’. Clientul care poate are doar opt clase, dar e ferm convins ca daca el plateste, el “creeaza” si face ce vrea pe banii lui, chiar daca sandramaua pe care o construieste imi strica mie peisajul. Chiar ii compatimesc pe multi dintre arhitectii, urbanistii si peisagistii din ziua de azi!

Revenind. La Mioveni e clar de ce ne permitem orice! Sunt multi bani de cheltuit si atunci se fac multe chestii cu banii aia. Bune, proaste, dar doar sa se faca ceva ca banii sa ramana in oras. Spe exemplu, stiati ca, in Mioveni, de 20 de ani, se tot construieste cea mai mare catedrala ortodoxa din Romania ( sau ceva de gen).

Cum sa te pregatesti ca sa NU sarbatoresti Halloween-ul. Metoda in 3 pasi!

E clar ca Halloween-ul e subiectul zilei, iar eu, ca un jurnalist ce sunt, speculez evenimentul momentului. Cum anul asta pica fix joia, deci am acoperire totala, o sa scriu si eu in jurul subiectului, ca oricum o face toata lumea.

(aparent si scheletii isi fac un selfie:)))

 

Ca sa ne intelegem de la inceput, va marturisesc somlemn ca imi e atat de indiferenta sarbatoarea asta incat in fiecare an aflu in ce zi e de pe facebook. Nu mi-as incarca memoria din principiu cu detalii de genul asta. Cum nu ma duc la nicio petrecere de gen, pentru ca nu ma pasioneaza tematica, o sa scriu azi pentru cei care sunt in asentimentul meu si vor cu tot dinadinsul sa evite orice e legat de Halloween. Iar pentru asta e nevoie de pregatire. E greu sa te ascunzi cand tot orasul se pregateste de Halloween. Am prieteni/colegi/amici care se gandesc la ce-or sa faca in ziua asta chiar cu saptamani inainte si se iau foarte in serios. Cluburile speculeaza si totul se face special pentru asta cu o saptamana inainte de 31 si inca o saptamana dupa 31. Enervant!

Daca si voi vreti sa va faceti ca azi nu e Halloween, care, sa fim seriosi, nu are nimic d-aface cu tara in care traim, trebuie sa va pregatiti la fel de temeinic precum cei care abia asteapta sabatoarea, ba chiar mai mult. E foarte greu in 2013 sa nu simti Halloween-ul.

1. Evita total spiritul de Halloween care bantuie in jurul tau! Ai grija. Tentatia e mare si e posibil sa te prinda. Gandeste-te ca  asta ti-ar ocupa tot timpul si tot nu ai atinge „nirvana”. Ia in calcul ca formatele preluate din strainatate sunt prost implementate la noi, asa ca nu are rost sa te obosesti. Plus ca el nu exista…practic. E doar o inventie de marketing. E bun doar pentru vanzari. As spune chiar ca, Halloween-ul pentru marketing e precum Craciunu’ pentru crestini (si pentru Coca-Cola de cand l-au inventat pe Mos Craciun- lucrur ce tine tot de marketing).

2. Stai in casa in seara de Halloween! E mai bine. Altfel risti sa ajungi intr-un loc in care se sarbatoreste Halloween-ul. Sincer, e risipa de energie sa te agiti. E greu sa mai gasesti vreun loc in care sa poti merge fara sa dai de vreo petrecere „monstruasa”, deci doar la tine acasa unde esti in siguranta. Totusi, trebuie sa vezi exact ce faci ca sa nu mori de plictiseala. E complicat, iti zic. Pregateste un torrent din timp. Descarca ceva bun si stai in casa!

3. Gandeste-te si la prieteni! Cheama-i la tine daca nici lor nu le place la petreceri tematice. Salveaza-i din mormanul de costume urate. Spune-le de la inceput ca azi nu merge cu “trick or treat” si mai ales ca nu ai ce bomboane sa le dai. Or sa priceapa, doar sunt prietenii tai.

Ca tot a venit vorba de film, aseara am fost la premiera peliculei „O vara foarte instabila”, in regia Ancai Damian. Mie numele imi displace total. Mi se pare ca suna foarte prost si ca e foarte pueril. In schimb, filmul in sine nu mi-a displacut. Aduce un aer nou si e genul de poveste in care poate multi se vor identifica. Iar asta inseamna ca vinde. Desi sunt fata si poate trebuia sa remarc in primul rand relatia amoroasa bolnavicioasa, am fost mai mult atrasa de montaj si de cum era toata grafica aia aranjata. In rest,povestea e destul de simpla si intuitiva. Ma rog, filmul intra in cinematografe pe 1 noiembrie. Pana atunci, va alas un trailer, iar noi ne auzim pe joi.

Joi inainte de vineri+ povesti de la Cinema Studio. 2 in 1

E  joi si azi nu am chef de chestii complicate, de dat cu parerea si de intors pe dos Teoria Relativitatii, asa ca o sa scriu ce-mi trece prin cap. Chestii obisnuite, lucruri de care am avut parte zilele astea…

Azi nu sunt revoltata, nu sunt enervata si nici extrem de vesela. Azi sunt cumva echilibrata.  Cred ca intelegeti. E ziua aia cand te trezesti, te speli pe dinti si te gandesti sa te bagi din nou in pat. E ziua aia in care am tras pe mine niste blugi, am iesit nemachiata din casa si ma doare fix in cot de ce cred altii.

Cred ca o data la cateva saptamani am o zi d-asta. E ca un zid de protectie pentru mine, care ma fereste de toate cacaturile din jurul meu. O ignoranta benefica.  O zi in care merg pe jos cu castile in urechi mai mult ca de obicei, scriu ce vreau, citesc ce-mi place, ma vad cu cat mai putina lume si renunt sa ma stresez.

Culmea e ca la cat de stresata sunt eu cateodata, e greu sa iti imaginezi varianta mea zen. Eh, sunt un om al extremelor  si  da, azi sunt foarte relaxata.

Ideea e ca starea asta a mea e doar o faza dintr-o perioada dubioasa pe care o traversez. Si nu va zic asta doar asa, ca sa va pun la curent,  ca asta nu e un jurnal online si nici nu intereseaza pe nimeni cum ma manifest eu zilnic, Sunt sigura.  Va zic doar ca sa va faceti o imagine de ansamblu pentru povestioara ce urmeaza.  Luati in considerare ca sunt o persoana destul de sictirita la prima vedere si imi displac oamenii care intra cu bocancii in spatiul personal. Cu atat mai mult intr-o zi d-asta.  Asa o sa va imaginati mai bine de ce am ales joia asta sa scriu despre nimicuri in care poate unii o sa va regasiti.

Acestea fiind spuse, ma tin de cuvant si scriu cum am ajuns sa imi doresc sa fiu inconjurata de o armata de hipsteri si nu de alte specimene…Asadar:

Mircuri seara…pana atunci o zi frumoasa, linistita. Dupa o sedinta la birou am stabilit ca merg la un film cu un prieten vechi. El zice: “ Bai, Lucs, hai sa mergem la Cainele Japonez,  ca e la Studio”. Eu zic: “Bai, as merge si hai, ca e bine la Studio, pentru ca e aproape de casa!” Toate bune…mergem noi…Eu chiar pregatita, dupa articolul trecut, sa studiez si hipsterimea de la coada de bilete si sa dezvolt teoria mea despre hipsterimea de la Cinema Studio.  Dezamagitor insa, hipsteri ioc! Zic: perfect, ne concentram pe film!

Ajungem in sala…ne gasim doua locuri bune si incepe filmul. In dreapta , prietenul asta al meu, in stanga liber.

Nu trec doua minute ca se aseaza un tip. Bai si se aseazaaaa. Nu intelegeam de ce ma deranjeaza, din moment ce doar se aseza pe un scaun, langa mine. Uitandu-ma insa in stanga am inteles. Era un tip gras de tot si destul de batran. Ajdbgfulgklkjhhhh, ma intorc la film, zic: “ aia e, ii e greu omului pentru  ca nu are loc”, dar nu, el insista. Bai si se foia, se inorcea, ma inghiontea, se intindea. Eu ma tot dadeam in dreapta spre prietenul asta al meu. Omul  din stanga venea dupa mineeeee. Eu ma inghesuiam de mai sa ma sui in poala amicului de care va ziceam, tipul gras si batran se intindea si mai tare spre mineeee.

La un moment dat a ajuns sa ma enerveze atata de tare incat m-am gandit sa ii zic ceva, da nu, m-am calmat singura si am zis sa fiu ok si sa il las in pace pe ghertoi. Mi-am setat mintea pe film si am zis sa ignor ce se intampla. De cele mai multe ori imi iese asta cu ignoratu’si cand ma vad asa si oamenii se potolesc. Dar nu! De data asta nu! Ce credeti?  La un moment dat, i s-a facut omului frig si s-a gandit sa isi dea jos cojocul si sa si-l puna pe picioare. Si aporape ca m-a “invelit si pe mine”.  Eram WTFFFFFF, unde sunt hipsterii civilizati?????Cine e asta???? De ce nu are loc , in conditiile in care in stanga lui sunt 3 scaune libere pe care poate sa se lafaie????

Amicul asta al meu murea de ras si tot incerca sa il indeparteze pe om, da ala nimic. Bai , nu avea niciun stres!!!!

Ceva s-a intamplat la un moment dat si barbatul asta de care va povestesc s-a ridicat brusc si a iesit din sala. Asa, in mijlocul filmului, normal!

Evident ca m-am bucurat si m-am uitat la film linistita! In toata bezna aia din sala mi se parea ca am visat ce s-a intamplat, ca fusese asa un fel de vis in rama. Visam ca visez, dar nu. Fusese cat se poate de real. Un fel dubios de trolaj.

De Cainele Japonez nu stiu ce sa va zic. Asteptam mai mult si poate putin altceva. In schimb, ma bcucur enorm ca am depasit perioada in care toate filmele romanesti abordau o situatie din perioada comunista. Ma bucur  tare ca s-a mai schimbat trendul si mai facem ceva care are legatura si cu lumea de dupa ’90.

In incheiere nu va zic mare lucru si va las sa va uitati la un clip care ma obsedeaza pe mine in zilele astea. Nu stiu exact de ce imi place, dar imi da o stare buna. Nu uitati ca maine incepe Festivalul National de Teatru si, daca mai gasiti bilete, merita sa dati o tura. Pana joia viitoare, toate cele bune! L.

STUDIU DE CAZ: Hipster-cel mai utilizat neologism la ora actuala.

Ca sa fim intelesi, cuvantul asta chiar a fost introdus in vocabularul limbii romane. Din ale DEX-ului pagini, priviti si definitia:

” hípster s. m. Persoană care te admiră și adoptă ultimele tendințe în modă, tehnologie, stil etc. ♦ (p. ext.) persoană superficială – Dinengl. hipster ”

Mai mult, lucrurile nu s-au rezumat la o simpla definitie. In Romania zilelor noastre “ hipster” chiar e, dupa parerea mea, cel mai utilizat neologism la ora actuala.  Si nu e doar un simplu cuvant, nu! E un mod de viata pentru unii. E ceva dubios de “la moda”.

Mi-am dat seama insa cat de adanc e intiparit fenomenul in capul meu si al celor din jurul meu atunci cand, trecand pe langa Scala, cu niste prieteni foarte buni ( oameni super bine fomati taman pe comunicare si chestii d-astea) am oftat lung si la unison cand am vazut ca pana si pub-ul de la Scala s-a inchis.  Nu-i grav ca s-a inchis, ca pana la urma, pe economia asta praf e anormal daca vezi ca merge ceva. Dubios a fost ca toti din grupul ala ne-am gandit la locul asta ca la un loc al hipsterilor, un must in materie de trend din asta. Asta a fost momentul in care mi-am dat seama ca exista lucruri primordiale in viata unui hipster, deloc de ignorant. Cum mie imi plac hipsterii, contrar aparentelor, am decis sa vorbesc despre lucrurile astea:))

Asadar, Top 9 lucruri dupa care iti dai seama daca un hipster este veritabil sau nu. 9!!!10 ar fi fost mainstream!

1. In primul rand, totul depinde de anotimp. Mai ales chestiile astea cu ieseala. O sa ziceti ca “ bai, frate, da asta e valabila pentru toata lumea. Adica nu o sa iesi iarna in gradina de vara.”, dar nu. Nu e asa. La hipsteri e fix pe dosul mainstream-ului, normal! Ei iarna chiar se duc in gradina de vara sau mai clar, pe terasa din Control.  Acum cateva zile erau fix 5 grade, da’ terasa era plina.  Bine infofoliti, la modul “ravasito-zgribulit, da aranjat”, ei stau acolo si-si trag de maneci. E tare ca ei lucreaza pe layere, cam ca in Photoshop. Adica isi gandesc tinuta astfel incat sa se vada toate hainele de pe ei.
2. Asta cu hainele e clar al doilea punct. Adica putea sa fie chiar primul da nah, nu as putea sa scriu chiar atat de clasic despre subiectul asta. Ziceam ca ei isi gandesc mult tinuta. Si asta pt ca se vede tot ce au pe ei, chiar daca au palton si fular. Un hipster veritabil are fiecare element vestimentar aflat pe dedesupt mai lung de cat ala de pe deasupra. Deci, are geaca, da ii vezi putin din pulovar si un tricou care emai lung decat pulovarul si cvedeti exact pun si o poza….e mai simpu asa:

( a se vedea detaliul albastru, respective tricoul, intr-o nuanta contrastanta fata de cromatica celorlalte articoleJ)

3. Sosetele! Cu sosetele e crima! Daca nu ai sosete cu modele , pe toate culorile, lasate sa se vada fix cativa centimetri, intre pantalon si ghete, e fix zero! Nu existi! Exclus sosete albe sau negre! Prea monotone! Cert e ca nu ii condamn, ba chiar ii apreciez pentru asta. M-am saturat pana si eu sa vad sosete albe la pantofi negri!!!!!

4. Ca tot vorbeam de Scala mai sus, da m-am aprins cu fashion-ul… E clar ca niciun hipster suta la suta original nu a ratat pub-ul de la Scala. Desi au fost o singura data, doar asa ca sa spuna ca au fost, oamenii regreta acum ca s-a inchis. Intelegeti? Pe modul:

X: -” bai, ce rau imi pare! Si asta s-a inchis, maaa???”

Y: – “ Aparent, da! Dar ce, tu mergeai aici?”

X: -“ Bai, nu, dar era misto!”

Seriooooosss!?!?!?!?!?!?!

5. E clar ca la cinci scriu de cinematograf! Hipsterilor le place filmul, da’ vazut la Patria, Studio, Cinema Elvira Popescu si prin alte locuri in care exista un proiector intr-o hala foarte intunecata. Cateodata merge si la BCU. Pare film de intelectuali daca e proiectat acolo si prinde. Nu-i rau! E bine ca se duc la film. Nu dezvolt!

6. Hipsterii  merg mult pe la festivaluri. Pentru ei e un stil de viata asta cu festivalurile. Stiu tot ce misca si se cunosc si intre ei. Nu esti hipster daca nu mergi la festivalurile cele mai obscure din lumea asta. Ideea e ca esti cu atat mai misto daca le prinzi pe alea de care nu au aflat nici hipsterii. Trebuie sa iti dai putin silinta daca nu vrei sa ti se spuna ca esti “wanna be”. E cam asa…

X: “ ei, hello! Ce faci? A fost misto in seara asta ca eu nu am ajuns de la inceput”

Y: “ hei, Bine! Tu? Bai nici eu, am fost si pe dincolo inainte, dar a fost chiar ok pana acum. Sa vedem ce o sa fie mai incolo. Oricum ne vedem pe aici.”

Z: “ X, eu o stiu de undeva pe tipa asta!”

Y: “ Da, ne-am cunoscut la “GHHVGHDYUFEST”, asta vara. Iti amintesti acum??”

Si esti…ooooook!!! Auzi discutia si iti dai seama ca pt ei e si un mod de socializare. Trebie sa semnezi condica daca vrei sa ramai in randul “lumii”.

7. Le place la hairdresser! Le placeeeeee! Si asta care le face parul nu e nici frizer, nici stilist, nici coafeza, e hairdresser. Si nu esti hipster adevarat daca nu ai omul tau care se ocupa periodic de asta! Se tund bine hipsterii. Mie imi plac si din punctual asta de vedere. Sunt mai dubioasa, da ma rog, gusturile nu se discutra.

8. Accesoriile. Da, revin la asta, chiar daca nu sunt coerenta, dar e foarte important sa nu uit asta! Hipsterii nu poarta cercei, bratari si lucruri d-astea de impopotonare. Ei isi pun in loc de lant- un Nikon, in loc de ceas un player de ultima generatie si in loc de casti “on-ear”, difuzoare de sistem audio. Da cu toate astea, au cele mai vechi telefoane din lume. Old School, frateee!!!!Si toti joaca Tetris! Pe testate si intrebate! Luati voi random 10 hipsteri si intrebati-i ce se joaca si o sa vedeti ca Tetris. Cred ca pana la urma ajunge si asta mainstream.

9. Ultima, dar ultima, pe care nu stiu daca o stiati e ca HIPSTERII NU MAI ASCULTA RADIO GUERRILLA! Singurul radiou din Romania care promoveaza artisti underground a fost uitat de hipsteri care l-au catalogat drept “ mainstream”. Da! Daca esti hipster veritabil asculti ceva mai neascultat. Cred ca asa s-au sesizat si aia de la CNA care au inchis emisia ON AIR, ca prea ascultau toti. Acum baietii au trecut pe online. Va zic sincer ca asta ar putea readuce Guerrilla in atentia hipsterilor, deci zic ca-i bine!

Scrisoare deschisa pentru actualii sau viitorii studenti la Jurnalism…

Nu stiu cum sa incep articolul asta care are o tema destul de sensibila, dat fiind faptul ca o sa vorbesc despre una dintre cele mai mari pasiuni ale vietii mele: jurnalismul. A venit momentul sa povestesc insa putin despre asta dupa ce mai multi liceeni mi-au scris ca isi doresc foarte mult sa dea la Facultatea de Jurnalism si mai apoi, sa lucreze in presa. Asadar, sa o luam cu inceputul…

Inca de mica, de foarte mica, ma trezeam si adormeam cu emisiunile de la radio si tv. Bunica mea voia sa fie permanent la curent cu evenimentele din tara si din strainatate si mereu imi spunea cat de important e sa stii tot ce se intampla in jurul tau. BBC, Vocea Americii, Telejurnalul, tot ce insemna actualitate, politica, economie, subiecte sensibile care ne afectau direct, pe noi, ca popor, ca natiune, totul trecea prin filtrul ei si implicit ajungeau si la mine, fara sa realizez asta atunci.

Cu timpul am crescut si mi-am dat seama ca imi place sa scriu si imi place sa fiu bine informata, ba mai mult sunt dependenta de asta. Tarziu am inteles ca microbul asta fusese adanc  inradacinat  si transmis chiar de catre ea, de bunica mea.  Profesoara de matematica, realista si destul de exigenta mi-a spus insa ca meseria asta nu e pentru fete si nici nu a crezut ca o sa ajung sa o practic vreodata. Mereu a sperat sa duc mai departe traditia familiei, de cel putin doua generatii, si sa ajung profesoara. Nu a fost asa, dar astazi ma priveste cu la fel de mult drag si mi-a inteles nebunia.

Cand am intrat la Facultatea de Jurnalism m-am bucurat enorm. Din prima zi de facultatea am incercat sa invat cat mai mult, dar si mai important sa fur meserie. Internship-uri peste internship-uri, toate neplatite bineinteles, ore de studiu, carti citite, materiale vizionate, tot ce a insemnat efort intelectual si fizic a fost depus.

Facultatea insa nu m-a ajutat in niciun fel si asta pot sa confirme zeci de colegi din generatia mea sau in alte generatii. AICI VOIAM SA AJUNG! Totul a tinut de mine!  Daca nu esti autodidact si nu mergi la fata locului sa inveti meserie, nu ai sanse sa ajungi jurnalist de pe bancile facultatii. Abia in anul al treilea am invatat sa scriem o stire de televiziune, in contextul in care unii dintre noi lucrau déjà de un an in presa.  Foarte putini profesori au fost interesati sa atraga studentii buni catre practicarea meseriei si nici macar conditii de studiu nu aveam. Dar asta e o descrie pentru sistemul de invatatmant din Romania in general, deci nu mai are rost sa explic, caci toti stiti déjà.

Socul pe care l-am avut odata cu intrarea pe piata muncii a fost unul naucitor. Si daca voi, cei care poate ati dat cu nasul de articolul asta, va ganditi sa deveniti jurnalisti va rog sa va ganditi bine de tot. Sa lucrezi in presa inseamna, intr-un fel sau altul, sa iti vinzi sufletul. Prea putin din ce se spune despre televiziune, radio sau presa scrisa este adevarat.  Toata treaba asta e ca o fata Morgana. De departe e naucitoare, dar tot mirajul dispare cand ajungi foarte aproape.

In primul rand, e bine sa stiti ca se munceste mult. Si cand spun mult, inseamna foarte mult! Viata personala e mereu pe locul al doilea, e pentru putinul timp liber. Mereu e posibil sa iti reprogramezi intalnirea cu prietenii( si nu multi inteleg), sa anulezi programarea la tuns ( chiar daca ai mai facut asta de 10 ori si nu ai mai trecut pe la coafor de 6 luni, desi e important, dar nu ai timp), sa te certi cu persoana de langa tine  pentru ca mereu vorbesti la telefon si lucrezi si acasa. Lucrurile astea nici nu se observa insa daca esti pasionat. Si in presa ajung sa lucreze doar oamenii care si-au dorit foarte mult si au muncit pentru asta. In general sunt oameni care renunta fara sa se gandeasca la sarbatori ( doar ca cei care se relaxeaza de Craciun sa aiba la ce se uita cand sunt acasa), care nu trec pe statul de plata orele suplimentate lucrate si care nici macar nu le numara. Oameni devotati.

In al doilea rand, e bines sa va obisnuiti cu gandul ca in profesia asta stabilitatea e un lucru relativ, iar drepturile de autor sunt la mare putere. Ce inseamna asta banuiesc ca stiti si voi si realizati. Cele mai multe trusturi isi tin angajatii mult timp pe drepturi de autor. Asta face lucrurile mai simple pentru ei, dar mai grele pentru noi, jurnalistii. Nu peste tot e la fel, dar o sa intalniti tot felul de situatii.

Al treilea lucru pe care vreau sa il subliniez e ca piata e déjà supraaglomerata. Doar de la facultatea de stat, din Bucuresti, ies licentiati, in medie, 120 de jurnalisti pe an. Mai sunt cel putin sapte centru universitare in tara, de unde anual ies toti atatia licentiati in jurnalism. Lupta e una acerba ca sa ajungi macar sa dai un interviu pentru un job, deci trebuie sa va ganditi foarte bine ce faceti dupa facultate! In tara asta sunt cateva televiziuni (le numeri pe degete), radioul merge foarte prost (il mai asculta lumea doar in masina) , iar de presa scrisa nu mai are rost sa vorbesc. Un profesor de la facultatea ne spunea in anul intai ca ziarele or sa mai fie bune doar la impaturit borcane atunci cand ne trimite mama pachet. Asta se intampla de 10 ani incoace…nu a prevestit nimic in 2011. Bineinteles unii vor spune: “pai bine, domnule, eu o sa fac comunicare intr-o corporate, chiar daca nu ajung in presa!”. Doamne ajuta! Asa zic si cei de la SNSPA ( cu cele 5-7-10 facultati din cadrul universitatii aleia) si cei de la Limbi Straine (care nu au ajuns profesori sau traducatori) si cei de la Stiinte Politice si tot asa, inca 10 facultati de comunicare.

In cazul in care ajungeti sa lucrati in presa totusi o sa va convingeti si mai tare ca am avut dreptate. Odata intrati, lupta se duce si mai puternic sa ramai, sa faci fata concurentei, sa faci fata posibililor colegi care ar putea sa fie mai buni decat tine si sa vina in locul tau pe bani chiar mai putini, imediat cum faci o greseala.

Partea buna daca ati ajuns sa traiti toate astea e ca faceti ce v-ati dorit! Asta e foarte important! E bine sa iti urmezi visul, dar nu orbeste! Eu nu ma vad facand altceva. Iubesc profesia asta, cu toate defectele si lipsurile ei. Cu toata cenzura din era exprimarii libere, cu toata lupta individuala printru schimbare, cu multitudinea de oameni atat de diferiti, de ciudati si unii chiar indoctrinati, iar azi ma semnez cu mandrie…

 

Lucsandra Sandulescu, jurnalist!

 

Radio Guerrilla- FOREVER!

Nu vreau sa comentez decizia CNA de a retrage licenta Radio Guerrilla. Stiti si voi ca nu are rost. Ca din tot ce e de monitorizat si sanctionat in presa, in momentul de fata, radioul asta era ultima problema si ca, mai mult de atat, s-a invocat un motiv stupid si e vorba doar de o frecare la icre intre oamenii cu influenta. Simt doar nevoia sa distribui si aici mesajul oamenilor de acolo, din radioul ala unde eu am inceput sa ma formez, unde am realizat cu cata pasiune se lucreaza si unde, fascinata de tot ce se intampla, m-am intors zi de zi, timp de aproape un an.

Sunt si mai mandra azi, cand, dupa vestea asta, colegii si prieteneii mei ( caci asa ii vor considera intotdeauna) nu s-au lasat si au decis sa lupte in continuare pentru ceva ce e mai mult decat un loc de munca, e un brand pe care l-au construit impreuna, din 2004 si pana acum. Asta e dovada suprema de respect pentru publicul devotat si meseria in sine. Nu va lasati descurajati, baieti! Sunteti cei mai misto oameni cu care eu am lucrat, de la care am invatat enorm si cu care intotdeauna o sa imi faca placere sa ies la bere! Ce faceti voi nu e de lasat pe mana nimanui!

Cat de puternica trebuie sa fie o femeie?

Da, exact! cat de puternica trebuie sa fie ea ca sa faca fata tuturor impedimentelor din viata de zi cu zi, dar in acelasi timp sa isi pastreze feminitatea? care credeti ca este formula perfect exchilibrata? Intr-o lume a extremelor, exista cale de mijloc? voi ce credeti?
i?

LMA, cautamajoi! Mommy is back!

2 ani pentru „cautamajoi.wordpress.com”! La aniversare, am realizat cat de mult l-am neglijat in ultima vreme si m-am pus pe treaba. O parte din ce a iesit o sa va arat acum, restul o sa vina treptat, in zilele viitoare.

PS.: Multumesc Mihai Balanica (fotografie) si lui Octavian Cucolea (video), Rodicai Aura pentru make-up si lui Stefan Sultanoiu pentru hairstyle, Gabrielei Atanasov pentru tinuta mea Sweet Paprika si nu in ultimul rand -,JazzBook Caffee, pentru superbul loc in care ne-am desfasurat!